Valentele Albului - Galeria Victoria - Iasi

„Valențele albului” - Mai 2022

Organicitate, ascensionalitate, structuri ce par a fi extrase din cadrul natural dar care-și plăsmuiesc propria natură, alături de dualitatea “albului” ca leitmotiv, culoare – non-culoare, “simbol al simbolurilor”, rezultat al asocierilor pe care oamenii, de mii de ani, le-au insuflat obiectelor și obiceiurilor, fac ca prezenta expoziție, “Valențele albului”, să depășească acel cadrul, adesea prea strâmt, în care se citește și se simte ceramica actuală.

În contextul evoluțiilor și a schimbărilor pe care toate artele vizuale le-au experimentat chiar și în ultimele decenii, ceramica demonstrează o adaptabilitate puternică. Coordonați de lect. univ. dr Ramona Biciușcă, studenții prezenți în expoziție reușesc să probeze că ceramica a depășit funcția predominant utilitară, specifică încărcăturii cultural-folclorică a spațiului, prin integrarea și extinderea dimensiunii estetice, a ideei dinăuntrul formei.

Poți citi expoziția în cheia unei întâlniri între lumea naturală și lumea umană, o întâlnire ce explorează o multitudine de idei și contexte, plecând de la structurile organice, la cele ce par extensii ale naturii, la serialism și codificări. Experimentul cu volumul, cu procesele de ardere, cu răbdarea și surpriza obiectului final alături de concretizarea materială sub forma prezenței concrete a unui concept și funcționalizarea acestuia înspre a proiecta lumină, fac ca această expoziție să fie mai mult decât un simplu proiect didactic, și mai degrabă o sumă a dăruirii deopotrivă a studenților și a profesorului.

Ingeniozitatea plastică, tradusă în formele ondulate, în păsările ce sugerează o clipă de repaos, la structurile ce par a fi fragmente de planete vazută macro, printr-un hublou imaginar, la filele cu sugestii naturale întipărite pe plăci verticale, la compoziții resemnatizate, pocale cu petalele deschise, la un chip fragil ce susține întregul, la verticalul ce susține perforările-ferestre, la metamorfoza structurilor organice, fiecare lucrare în parte este atât un obiect de artă, ofertant din perspectiva funcționalizării practice (sub forma unor inedite corpuri de iluminat), dar mai ales un statement, despre lecția artistică asumată, despre experiența și emoția transcrisă în suprafața de ceramică.

Alături de: Viorica Moldovan (Rep. Moldova), Neli Chirita, Felicia Ioana Roca, Herciu Elena Simona, Ilinca Aldea, Iulia Codru, Rodica Neamtu Biciusca, Codrina Dragomir, Loredana Tanasa, Georgeana Gradinariu, Elena Chirila, Prodann Oana, Radu Costinel Cristian, Jorj Dimitriu, Bogdan George Ciolan, expun Ramona Biciușcă și Firekultur, ce “iluminează” prin creația lor întreaga experiență a percepției. Structura Ramonei Biciușcă pare a fi o posibilă celulă, a cărei existență este dilatată de lupa unui microscop personal, dar în același timp o metaforă pentru structurile atomice, arhetipale ca existență, într-o evoluție dictată de mediu. Calitatea vie a ceramicii, care pare că respiră și se dilată în spațiu, alături de grația naturală a formei, ce pare că dacă a pluti ar fi lipsită de greutate, sugestia unui timp ce aparține atât trecutului cât și viitorului condensat în micile inserții asupra suprafeței, apelează simțul să înțeleagă structura în termenii decodării propriilor matrici existențiale. Și dacă indefinitul “albului”, odată asociat caracterului arbitrat al asocierilor i se cere să devină sens prin formă, în lucrarea semnată Firekultur, vedem un adevăr vizual, cel în care clasica dualitate a luminii vs. întuneric se disipează în fața realității ce se eliberează de înțelesurile simbolico-cromatice pentru a accentua forma, ideea, în fapt esența. Structura organică, geologică, viscerală, dinamică, trezește senzația unei suprafețe cunoscute și totuși, neexplorată, a unor cratere ce reflectă lumina internă, într-o perpetuă creștere și depășire a propriului cadru.

“Valențele albului” este nu doar o expoziție, ci documentarea și relevarea unui nivel de stăpânire și de evoluție a ceramicii care, prin mijloace plastice, duce la înțelegerea ceramicii ca artă per se, eliberându-se de stereotip și de modul desuet de a înțelege obiectul de artă cu extensie utilitară, dar și o redefinire a înțelegerii culorii, ca stare, a infinului “alb”.